PUTEREA DE CUMPĂRARE ÎN BUCUREȘTI, DUBLĂ FAȚĂ DE MEDIA PE ȚARĂ ȘI APROPIATĂ DE NIVELUL MEDIU ÎN EUROPA

În afara Bucureștiului, doar nouă județe au o putere de cumpărare egală sau peste media națională de 9.099 de euro.

Puterea de cumpărare în București este dublă față de media pe țară și se apropie foarte mult, pentru prima dată, de nivelul mediu în Europa. România se numără printre țările cu cea mai mare discrepanță de dezvoltare între Capitală și restul teritoriului.

Un locuitor al Capitalei cheltuie 18.580 euro pe an, adică 1.548 euro pe lună. La nivel european, puterea medie de cumpărare a crescut în acest an cu 1.000 euro, la aproape 18.800 euro, conform unui studiu al GfK – o companie germană de cercetare de piață.

România, printre țările cu cea mai mare discrepanță între Capitală și restul teritoriului

La nivelul întregului teritoriu al României, puterea de cumpărare a crescut de la 7.740 la 9.099 euro, urcând o poziție în clasament față de anul trecut, până pe locul 32 din totalul de 42 de state.

Astfel, România rămâne unul dintre statele cu cea mai mare discrepanță de dezvoltare între Capitală și restul țării, potrivit Radio România Actualități.

În afara Bucureștiului, doar nouă județe au o putere de cumpărare egală sau peste media națională de 9.099 de euro: Cluj, Timiș, Ilfov, Sibiu, Brașov, Prahova, Arad, Constanța și Alba.

La nivel european, cea mai mare putere de cumpărare se regăsește în Liechtenstein, Elveția și Luxemburg, iar cea mai mică în Kosovo, Belarus și Ucraina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.