RAFILA EVITĂ SĂ SPUNĂ DACĂ PREMIERUL I-A CERUT DEMISIA

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a fost chemat luni, de premierul Marcel Ciolacu, la Palatul Victoria pentru o discuţie despre criza de la Spitalul „Sf. Pantelimon”.

„Eu nu am o problemă, nu este vorba despre demisa mea, când plec vreau să las lucrurile în ordine”, a spus Alexandru Rafila, adăugând că „eu sunt în primul rând medic, am responsabilitate în ceea ce priveşte credibilitatea sistemului”.

Recent, premierul Marcel Ciolacu a declarat că va cere demisii, inclusiv la Ministerul Sănătăţii, dacă vor fi descoperite culpe în efectuarea controalelor administrative şi medicale.

„Dacă rechizitoriul procurorilor scoate la iveală vreo culpă în efectuarea controalelor administrative şi medicale, nu voi ezita sa cer demisii de sus până jos la minister, spital şi Colegiul Medicilor”, a spus, pe 8 august, premierul Marcel Ciolacu.

„Toată lumea m-a întrebat dacă îmi dau demisia. Nu cred că am motive să-mi dau demisia legat de acest caz”, a declarat, pe 14 august Alexandru Rafila.

Atunci, el a mai spus că premierul nu i-a cerut demisia, dar nu a exclus ca şeful Guvernului să o facă pe viitor.

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.