Razii de weekend ale polițiștilor și jandarmilor brăileni

Polițiștii în acțiune pentru prevenirea ilegalităților
Polițiștii în acțiune pentru prevenirea ilegalităților

Poliţiştii brăileni au acționat la sfârșitul săptămânii trecute pe raza întregului judeţ, pentru prevenirea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.

În perioada 15 – 17 februarie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, poliţiilor orăşeneşti şi cei ai secţiilor de poliţie rurală arondate, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat atât în municipiu, cât şi în localităţile din mediul rural, în zona pieţelor, precum şi a unităților cu profil discotecă, club, cafe-bar ş.a., pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Pe timpul activităţilor, au fost verificate 8 societăţi comerciale, au fost legitimate 260 de persoane și au fost oprite în trafic şi controlate 189 de autovehicule, fiind testați cu aparatul etilotest 57 de șoferi.

De asemenea, polițiștii brăileni au constatat 62 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancțiuni în valoare totală de 18.630 de lei.

Dintre amenzile aplicate 47 au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 14 conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, și una la un alt act normativ.

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut un permis de conducere.

Astfel sâmbătă, 16 februarie 2019, la ora 15:15, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila l-au depistat, pe raza localității Urleasca, comuna Traian, pe un bărbat de 37 de ani, din județul Vrancea, în timp ce transporta cu o autoutilitară cantitatea de 700 kg de deșeuri feroase, fără a deține documente de proveniență.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul efectua activități de comerț de ridicare cu amănuntul a deșeurilor feroase fără a deține documente legale care să ateste dreptul său de a desfășura astfel de activități.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 3000 de lei, iar marfa a fost confiscată și lăsată în custodia unei societăți de profil, pe bază de proces-verbal, conform Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.

Sâmbătă seara, la ora 23:30, polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Ianca l-au oprit pentru control, pe un tânăr, în vârstă de 30 de ani, din comuna Mircea Voda, în timp ce conducea un autoturism pe raza satului Dedulești.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.