REZULTATELE FINALE ALE EXAMENULUI DE TITULARIZARE

Astăzi, Ministerul Educației va face publice rezultatele finale ale examenului de titularizare, după soluționarea contestațiilor.

Potrivit datelor oficiale, înainte de contestații, aproape 42% dintre cei care au susținut proba scrisă au obținut note peste 7, iar 74 de persoane au obținut nota maximă, 10.

Pentru a deveni titulari și a obține un contract pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină cel puțin nota 7 la proba scrisă, precum și la proba practică sau la inspecția specială la clasă, în conformitate cu specificul fiecărui profil.

Candidații care obțin minim nota 5 la examenul scris și la cel practic pot fi angajați ca suplinitori, pentru o perioadă determinată. Distribuirea candidaților pe posturi de titulari se va realiza în funcție de mediile obținute, în ședințe publice organizate de inspectoratele școlare între 1 și 6 august.

În acest an, 11 persoane au fost excluse din examen pentru fraudă sau încercări de fraudare. 

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.