Scandal uriaș după ALEGERI: reziștii se sfâșie între ei. Primării-cheie, pierdute pe bandă rulantă, eșec și la europarlamentare

Este scandal de proporții în partidul rezisților, după scorul dezastruos obținut la alegerile locale, dar și cele europarlamentare. Astfel, USR a obținut cel mai mic număr de primării și consilii județene din țară, iar la Parlamentul European partidul a fost depășit de AUR, care a obținut locul 2. Ulterior, Cătălin Drulă a anunțat că-și dă demisia și se vor organiza alegeri în partid pentru a alege un nou președinte. O posibilă variantă, spune Drulă, ar fi Dominic Fritz, cel care a obținut un nou mandat de primar la Timișoara. 

USR, acum parte din Alianța Dreapta Unită și condus în ultimii doi ani de Cătălin Drulă, a obținut scoruri mici la aceste alegeri europarlamentare și locale. Faptul că românilor le-au ajuns 4 ani de progresism se vede în rezultatul ambelor scrutine. Mai mulți primari USR care și-au adjudecat unele dintre cele mai importante primării din România în 2020, se pregătesc să își părăsească acum fotoliile.

Vorbim mai întâi despre cele 6 primării de sector din București. La Primăria sectorului 1, Clotilde Armand, candidatul ADU, se află momentan pe locul secund, cu câteva zecimi în spatele candidatului coaliției PSD-PNL, George Tuță. La sectorul 2, într-o situație similară sunt și Radu Mihaiu de la USR, care își va încheia în toamnă primul mandat, și Rareș Hopincă, aflat în fața lui Mihaiu potrivit rezultatelor parțiale.

REZULTATELE PENTRU PRIMĂRIILE DE SECTOR
PRIMĂRIA SECTORULUI 1
GEORGE TUȚĂ – 36.49% (PSD-PNL)
CLOTILDE ARMAND -35.76% (ADU)

PRIMĂRIA SECTORULUI 2
RAREȘ HOPINCĂ – 43.3% (PSD-PNL)
RADU MIHAIU – 42.55% (ADU)
Sursa: BEC/ ORA 20

USR și-a mai păstrat, însă, câțiva primari în teritoriu, deși unii dintre ei au susținut alte valori decât cele progresiste. În Muncipiul Bacău, Lucian Viziteu a câștigat în fața lui Valentin Ivancea cu scorul de 37%. Un scor în creștere față de acum 4 ani. La Timișoara, Dominic Fritz va mai petrece încă 4 ani în primărie, după victoria în fața lui Nicolae Robu, candidatul coaliției. În cazul său, procentul față de acum 4 ani a scăzut. Iar la Câmpulung Muscel, Elena Lasconi a obținut un al doilea mandat cu un procent de 69%, un scor mai mare față de 2020.

CE SCOR AU OBȚINUT CANDIDAȚII ÎN MARILE ORAȘE
PRIMĂRIA BACĂU
Lucian Viziteu – 37,47% (ADU) 2024 / 29,32% (2020)
Valentin Ivancea – 23,36% (PSD-PNL)

PRIMĂRIA TIMIȘOARA
Dominic Fritz – 49,66% (ADU) 2024 / 53,25% (2020)
Nicolae Robu – 37.72% (PSD-PNL)

PRIMĂRIA CÂMPULUNG MUSCEL
ELENA LASCONI – 69% (ADU) 2024 / 56% (2020)
GEORGEL MĂDULĂREA – 13,92% (PSD)

Sursa: BEC/ORA 20

Poate cea mai uriașă pierdere resimțită de USR este la alegerile pentru parlamentul european.

În anul 2019, la alegerile europarlamentare, partidul USR, aliat pe atunci cu formațiunea PLUS, obținea peste 22 de procente. 5 ani mai târziu, doar 8,6% dintre alegători au pus ștampila pe Alianța Dreapta Unită, din care face parte acum USR-ul.

CÂTE PROCENTE A OBȚINUT USR ÎN 2020 FAȚĂ DE 2024
Europarlamentare 2019: 22,4% (USR-PLUS)
Europarlamentare 2024: 8,61% (ADU)

Sursa: BEC/ORA 20 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.