Arestat preventiv pentru 30 de zile pentru agresiune sexuală asupra nepoatei sale, de 6 ani

Arestat preventiv pentru 30 de zile pentru agresiune sexuală asupra nepoatei sale, de 6 ani
Timp de 3 luni a profitat de copila care se afla în îngrijirea sa
În data de 16 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila - Biroul de Investigații Criminale au fost sesizați de către DGASPC Brăila cu privire la faptul că o minoră, de 6 ani, ar fi fost agresată sexual de unchiul său.
Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că, în perioada decembrie 2022 - martie 2023, un bărbat, de 39 de ani, din Brăila, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în repetate rânduri, profitând de imposibilitatea minorei de a-și exprima consimțământul și de faptul că se afla în îngrijirea sa, ar fi exercitat diferite acte de natură sexuală asupra acesteia. În urma probatoriului administrat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, la data de 10 aprilie a.c., polițiștii l-au reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore pe bărbatul în cauză.
La data de 11 aprilie a.c., Judecătoria Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, față de bărbat, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Brăila.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 19:40 - Incident aviatic în Capitală: un avion care zbura spre Egipt revine de urgență la sol
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











