În noaptea de duminică spre luni, la ora 00.35, Detașamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru limitarea și lichidarea unui incendiu două autoturisme aflate într-o parcare pe strada Bărăganului din cartierul Radu Negru din municipiul Brăila.
La sosirea echipajelor de pompieri la locul intervenției, incendiul se manifesta cu flacără la compartimentul motor și habitaclul unui autoturism și la compartimentul motor, habitaclu și portbagaj la cel de-al doilea. Cele două autoturisme sunt ale aceluiași proprietar. Au ars ambele autorurisme, unul în proporție de 50%, iar cel de-al doilea în proporție de 90%. A fost afectat un al treilea autoturism, aflat lângă cele două autoturisme, la care s-a degradat partea laterală stânga spate a acestuia.
Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost acțiunea intenționată s-au din culpă a condițiilor de generare a incendiul de o persoană neidentificată la locul intervenției.
Incendiul a fost lichidat la ora 01.05 și nu s-au înregistrat victime.
Sursa: Realitatea de Braila
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News