Brăilean arestat preventiv pentru 30 de zile după ce nu a respectat măsura arestului la domiciliu

Brăilean arestat preventiv pentru 30 de zile după ce nu a respectat măsura arestului la domiciliu
Arestat pentru furt calificat
La data de 11 aprilie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila - Biroul Ordine Publică, au efectuat un control la domiciliul unui tânăr, în vârstă de 23 de ani, din Brăila, față de care fusese instituită anterior măsura arestului la domiciliu și au constatat că nu se află la adresa de domiciliu.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare.
La data de 2 mai a.c., Tribunalul Brăila, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, a înlocuit măsura arestului la domiciliu cu cea a arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
Tânărul fusese trimis în arest la domiciliu după ce în noaptea de 16 spre 17 ianuarie, tânărul ar fi sustras bunuri în valoare de 6.000 de lei din incinta a 11 boxe situate la subsolul unui bloc din municipiul Brăila.
De asemenea, în nopțile de 24 spre 25 ianuarie și de 7 spre 8 februarie, brăileanul ar fi pătruns, prin forțarea sistemului de închidere, în incinta a trei garaje din municipiul Brăila, de unde ar fi furat mai multe bunuri în valoare de 4.000 de lei.
În cele din urmă, în noaptea de 11 spre 12 februarie, prin forțarea lacătului, ar fi intrat într-un punct termic din municipiu, de unde a plecat cu sumele de 14.000 de euro și 140.000 de lei.
În dosarul său sunt 10 persoane care s-au constituit parte vătămată și patru persoane care s-au constituit parte civilă.
Astfel, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale l-au identificat și reținut pe tânăr, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brăila.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











