Consilierul județean Simona Drăghincescu declarată în incompatibilitate de ANI

simo1
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflict de interese de natură administrativă și avere nejustificată în cazul a 19 foști și actuali aleși locali. Printre aceștia se află și consilierul județean PND Brăila, Simona Drăghincescu. Aceasta s-ar afla în stare de incompatibilitate din iunie 2017.
Începând cu data de 10 iunie 2017, aceasta exercită simultan funcția de consilier județean și pe cea de director general adjunct la Regia Autonomă „Administrația Zonei Libere Brăila”, aflată sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Brăila.Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003 și nu a respectat dispozițiile art. 91, alin. (3), teza 1 din același act normativ.Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază -
de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











