Fără permis și sub influența alcoolului, transporta lemne fără aviz de însoțire a mărfii întro remorcă neînmatriculată

Fără permis și sub influența alcoolului, transporta lemne fără aviz de însoțire a mărfii întro remorcă neînmatriculată
Sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 2.000 de lei
În data de 9 octombrie a.c., ora 04:30, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza localității Gropeni are loc un transport cu material lemnos.
Pe raza localității Gropeni, polițiștii l-au oprit în trafic pe un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din satul Tichilești, județul Brăila, în timp ce conducea un ansamblu format dintr-un tractor care tracta o remorcă, ce nu deținea plăcuțe de înmatriculare, încărcată cu material lemnos.
În urma verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii au constatat că bărbatul aflat la volan nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Totodată, bărbatul a prezentat polițiștilor un aviz de însoțire materiale lemnoase ce era expirat.
Întreaga cantitate de lemn, 4,60 mc, din specia plop, a fost ridicată în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 2.000 de lei, conform Legii nr. 171/20210 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

