A lăsat să se creadă că are influență asupra unor funcționari publici din cadrul SPRCIV Brăila
În fapt, un instructor auto a solicitat de la o persoană o sumă de bani pentru a o ajuta să promoveze proba practică în vederea obținerii permisului de conducere, lăsând să se creadă că are influență asupra unor funcționari publici din cadrul SPRCIV Brăila. Pentru a-i întări convingerea că are influența necesară, i-a transmis denunțătoarei în cauză faptul că o va înscrie personal la proba practică, iar banii solicitați vor merge mai departe.
Dosarul a fost constituit în baza denunțului formulat de persoana denunțătoare la D.G.A. – S.J.A. Brăila.
”Inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat cu propunere de arestare preventivă Tribunalului Brăila sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.
Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor cauzei și stabilirii răspunderii penale.
Facem precizarea că începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.” transmite D.G.A. – S.J.A. Brăila.
Sursa: Realitatea de Braila