Lacu Sărat declarată stațiune turistică de interes național

Lacu Sărat declarată stațiune turistică de interes național
Statiunea Lacu Sarat -atestata ca statiune de interes national
Mai multe zone și localități din România au fost atestate ca stațiuni turistice de interes national, respectiv local. Printre acestea se află și stațiunea Lacu Sărat din județul Brăila, stațiune care aparține acum de comuna Chiscani
Astfel, în urma verificării îndeplinirii criteriilor legale, la solicitarea autorităților administrației publice locale, localitățile Lacu Sărat (jud. Brăila) Tășnad (jud. Satu Mare), cât și Zona Turistică Centrul Istoric – Coridorul Crișul Repede (Municipiul Oradea, jud. Bihor) și Zona Turistică Borlova – Muntele Mic (Comuna Turnu Ruieni, jud. Caraș-Severin) au fost atestate ca stațiuni turistice de interes național.
Totodată, având în vedere potențialul turistic, dar și resursele naturale și antropice, localitățile Tăuții Măgherăuș (jud. Maramureș), Vama (jud. Satu Mare), Ocnele Mari (jud. Vâlcea), Peștișani (jud. Gorj), Jucu (jud. Cluj) au fost atestate ca stațiuni turistice de interes local.
Guvernul României, la inițiativa Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, a adoptat joi, 07 mai 2020, Hotărârea pentru aprobarea atestării unor localități sau părți din localități, ca stațiuni turistice de interes național, respectiv local și pentru modificarea anexei nr. 1 și anexei nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 852/2008 pentru aprobarea normelor și criteriilor de atestare a stațiunilor turistice. În urma verificării îndeplinirii criteriilor legale, la solicitarea autorităților administrației publice locale, mai multe localitati, printre care Lacu Sărat (jud. Brăila), au fost atestate ca stațiuni turistice de interes național.
Pe termen lung și mediu, atestarea localităților mai sus menționate ca stațiuni turistice de interes național, respectiv local, va crea un impact socio-economic pozitiv. Acestea vor putea fi promovate cu noul statut și astfel vor avea şanse mai mari ȋn atragerea de finanţări nerambursabile. Spre exemplu, investitorii ar putea accesa finanţări structurale europene pentru construirea de structuri de primire turistice, fapt ce va contribui la creşterea numărului turiştilor de pe piaţa internă şi externă.
De asemenea, avȃnd ȋn vedere efectul multiplicator al turismului ȋn sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcțiile, agricultura, artizanatul și comerțul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului ȋn localităţile atestate staţiuni turistice vor genera efecte benefice pentru dezvoltarea economică şi creşterea calităţii vieţii a rezidenţilor acestor zone.Totodată, pentru a sprijini dezvoltarea localităților care au potențial turistic ridicat și dispun de resurse turistice, dar sunt situate în zone montane cu relief neuniform sau cuprind arii protejate în care nu se poate interveni, au fost completate criteriile de atestare a stațiunilor turistice prevăzute în Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 852/2008, în sensul permiterii sistemelor individuale de colectare și epurare, care asigură același nivel de protecție ca și sistemele centralizate de canalizare și epurare.
Până la acest moment, în România sunt atestate 51 de stațiuni turistice de interes național și 77 de interes local.
Citește și:
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News




_4f88515c25_a3b9209761.webp)






