Percheziții în județele Brăila, Galați și Prahova

Percheziții în județele Brăila, Galați și Prahova
13 mandate de aducere au fost puse în aplicare
Miercuri, 27 iulie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești, au efectuat 12 percheziții domiciliare, 10 în județul Prahova și 2 în județele Brăila și Galați, la locuințele unor persoane bănuite de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. 13 mandate de aducere au fost puse în aplicare și a fost îndeplinită procedura de citare față de alte 26 de persoane.
Astfel, începând cu luna noiembrie 2021, polițiștii au documentat activitatea infracțională a unei grupări, formată din 13 persoane, specializată în săvârșirea infracțiunilor de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, care acționa în județele Prahova, Brăila și Galați.
Din cercetări a reieșit că persoanele în cauză s-ar fi aprovizionat cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de la persoane din județele Brăila și Galați, pe care ulterior le-ar fi comercializat către consumatori din județul Prahova.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate 350 de grame de substanță solidă, 300 de grame de materie vegetală, 20 de comprimate de ecstasy, 7 telefoane mobile, înscrisuri, o armă neletală supusă autorizării, 5.070 de lei, 1.950 de euro, 50 de lire sterline, dar și mai multe bunuri folosite la porționarea, ambalarea și consumul drogurilor.
Persoanele vizate au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploiești, iar, după finalizarea audierilor, procurorul de caz va dispune măsuri legale.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Activitatea a beneficiat de sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați și de cel al Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila.
La acțiune au participat jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești și din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

