Peste 200 de permise reținute de polițiști în cursul zilei de ieri

Peste 200 de permise reținute de polițiști în cursul zilei de ieri
peste 4.000 de amenzi persoanelor care nu respectat prevederile privind restricționarea circulației
În ultimele 24 de ore, au fost aplicate peste 4.000 de amenzi persoanelor care nu respectat prevederile privind restricționarea circulației.
În cursul zilei de ieri, 21 aprilie, peste 12.300 de poliţişti au fost la datorie, în misiunile pentru menținerea ordinii publice în zona spitalelor și locațiilor de carantină, pentru depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru fluidizarea circulației, escortarea convoaielor sau a coloanelor de auto ori a autovehiculelor ce transportă materiale medicale sau pentru identificarea persoanelor în cadrul anchetelor epidemiologice, sprijinind totodată Direcțiile de Sănătate Publică.
Polițiștii au verificat și respectarea interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină și a celor impuse, pe timpul Stării de Urgență, unităților comerciale, efectuând totodată controale pentru combaterea criminalității economice.
În ultimele 24 de ore, 182 de autovehicule (cu aproape 500 persoane) au fost preluate, din zonele de frontieră.
Au fost verificate 32.180 de persoane faţă de care s-a dispus izolarea sau carantină. Acțiunile au avut ca rezultate întocmirea a 5 dosare penale la art. 352 Cod Penal, privind zădărnicirea combaterii bolilor.
De asemenea, în cursul zilei de ieri, în urma verificărilor în teren, au fost aplicate 4.278 de sancțiuni contravenționale, persoanelor care nu respectau prevederile privind restricționarea circulației.
Polițiștii sunt pregătiți pentru a interveni la sesizările oamenilor și pentru a oferi ajutor celor aflați în nevoie. Astfel, ieri, au realizat 2.419 de intervenții la evenimente, dintre care 2.012 au fost sesizate de cetățeni prin Apelul Unic de Urgență 112, fiind organizate 265 de acțiuni.
108 persoane au fost prinse în flagrant delict, în timp ce comiteau infracțiuni sau imediat după aceea și 4 persoane urmărite au fost depistate. În trafic, polițiștii au constatat 75 de infracțiuni rutiere, fiind reținute peste 200 de permise și retrase 124 de certificate de înmatriculare.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

