Primele carduri pe care vor fi încărcate voucherele sociale acordate prin programul „Sprijin pentru România” au ajuns la populație

Primele carduri pe care vor fi încărcate voucherele sociale acordate prin programul „Sprijin pentru România” au ajuns la populație
Distribuirea va fi realizată de către Poşta Română la domiciliile beneficiarilor
Poşta Română distribuie, începând de vineri, 10 iunie 2022, primele loturi de carduri pe care vor fi virate ajutoarele financiare acordate persoanelor aflate în situații de deprivare materială sau risc de sărăcie, în cadrul programului „Sprijin pentru România”.
Angajaţii operatorului naţional de servicii poştale distribuie populaţiei cu venituri reduse un prim lot de peste 35.000 de carduri electronice în judeţele Ilfov, Brăila, Buzău, Olt și Galați. Următorul lot de aproape 300.000 de carduri va fi livrat de angajații poștali săptămâna viitoare, la nivelul întregii țări. Dintre acestea, aproximativ 55.000 de carduri vor ajunge la beneficiarii din București.
Distribuirea va fi realizată de către Poşta Română la domiciliile beneficiarilor, într-un termen de maximum cinci zile lucrătoare de la primirea acestora din partea emitenților autorizați, întreaga perioadă de valabilitate a convenției fiind de 18 luni de la semnarea documentului.
„Această măsură vine în ajutorul a peste 2,5 milioane de români, ceea ce demonstrează, dacă mai era nevoie, cât de dificile sunt vremurile prin care trecem. Suntem obligați, la nivelul coaliției de guvernare, să îi asigurăm fiecărui cetățean siguranța alimentară, prin măsuri consolidate, așa cum este pachetul „Sprijin pentru România”. Mă bucur să văd că astăzi au fost distribuite, cu sprijinul factorilor poștali, primele vouchere sociale, chiar mai devreme decât ne asumasem în calendarul initial, ca urmare a mobilizării companiilor emitente de carduri, cărora le mulumesc și pe această cale ”, a declarat Marcel Boloș, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
“Astăzi, Poşta Română își pune la dispoziția oamenilor, așa cum o face în fiecare zi, cel mai de preţ capital pe care îl are, poştaşii. Colegii mei au început, de la prima oră a dimineții, să distribuie rapid loturile de carduri pentru voucherele valorice. Vreau să asigur populaţia că nu trebuie să existe nicio îndoială că nu vom reuşi să ducem această misiune la capăt cu succes, eficient, exact în timpul asumat în acest proiect. Spun asta, pentru că am mare încredere în angajaţii din operaţionalul companiei, care nu sunt la prima experienţă de acest gen. Să nu uităm că Poşta Română are capacitatea logistică necesară, fiind singura companie care are expertiza de a livra orice trimitere, chiar și în cel mai îndepărtat colţ al țării”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române.
Voucherele sociale în valoare de 250 de lei, acordate prin programul „Sprijin pentru România”, vor fi livrate în patru tranșe, o dată la două luni, până la finalul anului. Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape: 1) emiterea cardurilor de către unitățile desemnate (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului), 2) împlicuire și distribuirea și 3) încărcarea valorică a cardurilor. Astfel, încărcarea voucherelor se va face după ce se încheie procesul de distribuire, așa că, ajutoarele aferente tranșei I vor ajunge la beneficiari începând cu data de 20 iunie 2022.
Citește și:
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News




_4f88515c25_a3b9209761.webp)






