Prinși la braconaj de 1 mai

Prinși la braconaj de 1 mai
Pescuit ilegal plătit scump
Azi-dimineaţă, ca urmare a unei acţiuni de combatere a braconajului piscicol, jandarmii brăileni au surprins doi bărbaţi în timp ce pescuiau ilegal, în apele fluviului Dunărea, cu ajutorul unei plase de tip setcă în lungime de aproximativ 100 m. Cele două persoane au fost depistate în dreptul localităţii Tufeşti, din judeţul Brăila.
La vederea oamenilor legii aceştia au încercat să fugă cu ajutorul bărcii cu motor în care se aflau, însă fără succes. Ei au fost surpinşi de intervenţia rapidă a jandarmilor, ce s-a făcut cu ajutorul ambarcaţiunii din dotarea Jandarmeriei Brăila.
Pe numele celor două persoane, jandarmii brăileni au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere sau folosire la pescuit de persoane neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial, în conformitate cu prevederile OUG nr. 23 din 2008 privind pescuitul şi acvacultura.
De la persoanele depistate, jandarmii au ridicat în vederea continuării cercetărilor, o plasă de pescuit în lungime de aproximativ 100 m, o barcă din lemn şi motorul acesteia.
Pe lângă consecinţele penale rezultate din această activitate ilegală, cei doi au fost sancţionaţi şi pentru nerespectarea restricţiilor prevăzute de ordonanţele militare.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News














