Ovidiu Nechita, consilier PNL, i-a atras atenția președintelui Consiliului Județean asupra faptului că nu s-a consultat și cu PNL-iștii atunci când a realizat acest proiect, astfel încât să le explice pe ce criterii a fost selectat orașul Ianca pentru a se realiza viitorul sediu al Serviciului de întreținere drumuri.
Liberalii au făcut front comun, iar consilierul Marian Sîrbu a cerut colegilor să aibă în vedere faptul că acest proiect este tot un ”Rocreativ”.
”Astăzi ne solicitați să preluăm de la Ianca un teren de 5.000 mp cu un WC pe el, de 8 mp, pentru că înțeleg că aceasta e destinația lui. Acolo, noi va trebui să facem sediul serviciului de întreținere drumui, să facem o construcție. După care o să ne cereți să avem paznici, să păzească acea construcție și utilajele. Și uite așa ajungem de la acei 5 lucrători care erau acolo și trebuiau să asigure doar urgențele, să avem un «mic gigant» serviciu care nu produce nimic. Vă întreb astăzi: câți bani a cheltuit până acum - fără să presteze nimic -, acest serviciu?”, a atras atenția consilierul PNL, Marian Sîrbu.
De cealaltă parte, președintele CJ a atras atenția asupra necesității unui astfel de serviciu, care simplifică procedurile legale, impuse pentru curățarea spațiilor adiacente drumurilor județene.
”Domnule consilier știți cât durează o licitație ca să tăiem un copac? Un plop? Aveți idee cât durează? Acest serviciu a fost înființat pentru astfel de intervenții, am spus să îmbunătățim drumurile județene prin cosirea ierbii și așa mai departe, că suntem mai eficienți cu acest serviciu. Dacă apare o groapă mare să putem să intervenim acolo unde nu avem un contract. Sunt lucruri corecte, normale. O să vă facem și o socoteală a banilor”, a declarat președintele Iulian Chiriac.
Proiectul avea nevoie de două treimi din voturile consilierilor. Cum membrii PNL prezenți în sală și PND-istul Cătălin Iordache s-au abținut, proiectul a fost respins.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News