Un bărbat care a montat o motopompă într-o fântănă a decedat
Alte două persoane au fost transportate la UPU Brăila
Sâmbătă după amiază, pompierii brăileni au fost solicitați să intervină cu o Autospecială de Stingere cu Apă și Spumă, o autospecială de descarcerare și o Ambulanță SMURD pentru scoaterea a două persoane dintr-o fântână. La fața locului au intervenit și două ambulanțe SAJ.Cele două persoane, în vârstă de 46 și 53 de ani., au intrat în fântâna dintr-o gospodărie din localitatea Valea Cânepii, comuna Unirea, să monteze o motopompă. La un moment dat aceștia nu au mai reușit să iasă și un al treilea bărbat a încercat să îi scoată pe cei doi, dar a rămas și el blocat în fântână. Acesta din urmă a fost scos de cetățeni până la sosirea echipajelor de intervenție. Aflat în stare semiconștientă și a primit și aceasta îngrijiri medicale, fiind apoi transportat cu Ambulanța SAJ la UPU Brăila.Cei doi bărbați au fost scoși din fântână de pompieri și predați către ambulanțele SAJ, iar unul dintre aceștia a fost transportat și el de ambulanțe la UPU Brăila. Celui de-al treilea, bărbatul de 46 de ani, i s-au aplicat manevre de resuscitare, dar fără succes. După aproape o oră a fost declarat decedat și a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Brăila.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











