Vineri se va lansa campania de semnături „Un milion pentru Unire” în județul Brăila. Organizatorii vor explica demersul și îi invită pe toți brăilenii să participe la sărbătorirea celor 100 de ani de la Marea Unire în cetatea din Alba Iulia, pe 1 Decembrie, inițiativă a Alianței pentru Centenar și a primarilor din județul Alba.„Invităm toți brăilenii să semneze pentru Basarabia. Măcar acum, în al 12-lea ceas, trebuie să vorbim despre reîntregire națională. Altfel, tot acest fiasco gestionat de către stat, numit Anul Centenarului, va rămâne drept momentul cel mai penibil la nivelul istoriei noastre. La Alba Iulia vom veni zeci de mii de oameni, din toate colțurile țării, de la Carei până la Orhei, așa că brăilenii nu pot lipsi”, spune președintele Acţiunii 2012, George Simion.Campania de semnături „Un milion pentru Unire” se desfășoară în toată România, Republica Moldova și în Diasporă, în aceasta fiind antrenate sute de asociații și voluntari care își doresc Unirea. Scopul campaniei este de a aduna 1 milion de semnături, care vor oferi cadrul legal pentru revizuirea Constituției prin introducerea unui preambul în care va fi menționată ideea de reîntregire națională.De asemenea, aceștia își pot înregistra semnătura online pe site-ul semnez.eu, ulterior apropiindu-se fizic la cel mai apropiat cort din zona unde locuiesc, deschis până la sfârșitul lunii decembrie.
Citește și:
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News


_4f88515c25_a3b9209761.webp)








