Un primar din județul Vrancea mort într-un accident pe un drum județean din Brăila
În această dimineață, la ora 7.35, două autoturisme s-au tamponat pe DJ 211, iar una dintre ele a luat foc. În urma accidentului cei doi dintre ocupanți ai autoturismului Logan aparținând primăriei Vintileasca din județul Vrancea au murit pe loc.
Accidentul în care și-au pierdut viața primarul comunei vrâncene Vintileasca, George Spătaru, în vârstă de 54 de ani, și fostul viceprimar, Mitică Băcioiu, șeful SVSU din localitate, în vârstă de 44 de ani, s-a petrecut pe DJ 211 între localităţile Cuza Vodă şi Viziru. Cei doi se aflau într-un autoturism Dacia Logan care era de la Consiliul Local Vintileasca.Autoturismul Dacia Logan, înmatriculat în Vrancea, a intrat în coliziune cu un Opel Astra, care intrat pe contrasens, apoi Loganul a izbucnit în flăcări. Ceilalţi participanţi la trafic au sărit şi i-au scos din maşină pe cei doi bărbaţi, înainte ca maşina să fie cuprinsă de flăcări, însă, din păcate, aceştia erau deja morţi. Opelul Astra, cu numere de Germania, condus de un constănțean în vârstă de 45 de ani, venea dinspre Constanţa spre Viziru, și a intrat pe contrasens ciocnindu-se cu Loganul care mergea spre Constanța, unde primarul urma să depună o cerere de finanțare pentru un proiect.La fața locului s-a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și trei ambulanțe SAJ.Șoferul autoturismului Opel a fost preluat de ambulanță și transportat la spital.Cauza probabilă a accidentului a fost ceaţa și carosabilul umed, vizibilitatea în zonă fiind de sub 100 metri.În cauză s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.https://www.youtube.com/watch?v=yfy2FAaXLM0&feature=youtu.be&ab_channel=RealitateaLocala
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News














