Video: Tentativă de furt la un centru foto din Brăila

IMG_20190205_192733
Duminică seara, aproape de miezul nopții, un tânăr a încercat să spargă un centru foto situat pe Bulevardul Independenței, în apropiere de strada G-ral Eremia Grigorescu, din municipiul Brăila. Tentativa de furt a fost surprinsă de camerele de supraveghere cu care era dotat centrul foto.
Duminică, 3 februarie, la ora 23.45, hoțul a așteptat un moment prielnic, în care să nu treacă nici o mașină prin zonă și a încercat să forțeze ușa de la intrarea în centrul foto. Din păcate pentru el a rămas cu clanța în mână. După câteva momente, în care a așteptat să treacă câteva mașini pe stradă, a încercat să spargă un geam al ușii cu piciorul, dar nici această tentativă nu i-a reușit.Proprietarul centrului foto a constatat a doua zi dimineață că intrarea a fost forțată și a studiat imaginile surprinse de camerele de supraveghere din incintă și de la intrarea în centru și apoi a sesizat poliția când a văzut ce s-a întâmplat.Polițiștii l-au identificat pe autorul faptei și i-au întocmit acestuia dosar penal pentru tentativă de furt calificat și distrugere și se continuă cercetările.Autorul, Ionuț Răducanu, este recidivist, el fiind eliberat din închisoare în urmă cu două luni de zile.În aceeași noapte tânărul ar fi forțat și ușa de la un magazin al unui operator de telefonie mobilă.Tânărul, în vârstă de 22 de ani, din Brăila, este bănuit de săvârşirea a 17 infracțiuni de furt calificat în formă continuată și tentativă la furt calificat.În fapt, în perioada noiembrie 2018 - februarie 2019, tânărul ar fi pătruns prin efracţie în incinta mai multor societăţi comerciale de pe raza municipiului Brăila, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.Acesta a fost reţinut pe bază de Ordonanţă pentru 24 de ore şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.https://www.youtube.com/watch?v=sx50sp9i9ak&feature=youtu.be&ab_channel=RealitateaLocala
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

