AUSTRIA NU SE VA OPUNE ADERĂRII COMPLETE A ROMÂNIEI LA ZONA SCHENGEN

AUSTRIA NU SE VA OPUNE ADERĂRII COMPLETE A ROMÂNIEI LA ZONA SCHENGEN
Anunțul a fost făcut de Gerhard Karner, ministrul de interne al Austriei
Austria a anunţat luni, prin vocea ministrul său de interne, că renunţă la opoziţia faţă de aderarea deplină a României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen.
"După <<Schengen aerian>>, <<Schengen terestru>> este acum deschis României şi Bulgariei", a declarat Gerhard Karner, ministrul de interne austriac. Potrivit Reuters, acesta a adăugat că cererile Austriei privind combaterea imigraţiei ilegale au dus la o scădere a numărului de migranţi interceptaţi în apropierea graniţei Austriei cu Ungaria, cea mai frecventă rută de intrare în ţară.
"Fără acest veto, această reducere masivă a trecerilor ilegale ale frontierei nu ar fi avut loc", a spus oficialul austriac, menționând că în primele 10 luni din 2023 au fost făcute 70.000 de interceptări, față de doar 4.000 în aceeaşi perioadă a acestui an.
Austria, refractară în 2022, când şi-a folosit dreptul de veto pentru a bloca extinderea, a acceptat în cele din urmă o aderare parţială a Bulgariei şi României în martie, limitată la aeroporturi şi la porturi maritime.
Conform Agerpres, premierul ungar Viktor Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a anunţat la rândul său că miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere şi cu frontierele terestre la spaţiul Schengen.
Citește și:
- 17:02 - Decizie dură pregătită la Bruxelles! UE vrea să interzică accesul tuturor celor care au luptat de partea Rusiei în Ucraina
- 12:50 - DNA deschide audierile în dosarul Oanei Gheorghiu și al lui Irineu Darău: acuzații grave de presiuni în achiziții
- 11:49 - După PNL și USR, și UDMR îi închide ușa în nas lui Tomac: Este aproape imposibil să votăm un guvern din care nu facem parte
- 10:13 - Termenul în dosarul lui Călin Georgescu, amânat pentru 19 august
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News














