Marius Lazăr: Noul Partid Verde va fi condus de un bărbat şi o femeie
Marius Lazăr: Noul Partid Verde va fi condus de un bărbat şi o femeie
Partidul Verde se reorganizează
Marius Lazăr, cel care a fost desemnat să se ocupe de reorganizarea Partidului Verde în urma Consiliului Naţional din 7 martie, a declarat, duminică, la Brăila, că din toamnă, Partid Verde va fi condus, în tandem, de un bărbat şi o femeie, iar el îşi va depune candidatura pentru funcţia de co-preşedinte pe partea masculină a conducerii.
"Suntem în perioada în care organizăm conferinţe regionale, pe toate cele opt regiuni de dezvoltare ale României. Astăzi, 3 iulie, suntem la Brăila, unde organizăm Conferinţa regională sud-est a Partidului Verde, urmând să terminăm aceste conferinţe regionale în jurul datei de 15 iulie, după care intrăm în linie dreaptă pentru pregătirea Congresului, care va avea loc la Sala Dalles, pe 3 septembrie. Vrem să marcăm restartul acestei formaţiuni politice, va fi aleasă o nouă conducere a partidului, formată paritar, sperăm noi, bărbaţi-femei, din 29-30 de persoane. Lucrăm la constituirea acestui grup, vor fi oameni noi, dar şi oameni cu experienţă. Noul Partid Verde va fi condus de un bărbat şi o femeie, personal îmi voi depune candidatura pentru funcţia de co-preşedinte pe partea masculină a conducerii", a declarat Marius Lazăr.
Potrivit lui Marius Lazăr, Congresul din 3 septembrie va marca "repoziţionarea politică şi doctrinară a Partidului Verde, în sensul că Partidul Verde va deveni un partid de centru stânga - stânga în România".
"Ştiţi, cu siguranţă, că suntem singura formaţiune membră cu drepturi depline în conducerea Verzilor europeni, cu cotizaţia plătită la zi la acest for. Am fost recent la Riga, la Consiliul European al Verzilor. Verzii, peste tot în Europa, sunt de centru stânga-stânga, în România nu putem să fim altfel, dacă vrem să facem parte din această formaţiune politică. În România, există 14% electorat verde, care îşi caută partidul, dar nu reuşeşte încă să îl identifice. Sperăm să fim noi acest partid şi, în urma campaniei puternice de mediatizare pe care o vom lansa imediat după 3 septembrie, spre să-i convingem pe români că au o alternativă solidă în zona verde", a mai spus Marius Lazăr.
Partidul Verde are la nivel național circa 120 de consilieri locali, plus viceprimari, iar la Brăila un consilier local, Lucian Bordea, în comuna Tufești.
În cadrul întâlnirii de la Brăila, Marius Lazăr a anunțat faptul că Adrian Octavian Dohotaru va fi candidatul pentru funcţia de preşedinte executiv. Acesta este un activist de mediu destul de cunoscut mai ales în Transilvania. Adrian Dohotaru, fost deputat USR în mandatul 2016-2020, este cunoscut pentru că făcut foarte multe lucruri pentru protejarea ariilor naturale din zona Clujului.
Conferinţa regională sud-est a Partidului Verde a fost organizată la Brăila de preşedintele filialei, Gheorghe Lupu, la întâlnire fiind prezenţi aleşi locali şi lideri din judeţele Tulcea, Constanţa şi Brăila. La întâlnire au participat și doi membri ai Partidului Verde din Ucraina.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











