Mircea Diaconu, primul candidat la prezidențiale venit în campanie la Brăila

IMG_6021
Actorul Mircea Diaconu, candidatul independent susținut de ”Alianța Un OM” Pro România și ALDE la Alegerile Prezidențiale, s-a aflat astăzi începând cu ora 13.30 la Brăila. Acesta a discutat cu brăilenii cu care s-a întâlnit pe strada Mihai Eminescu și a răspuns întrebărilor acestora.
Candidatul susținut de Pro România și ALDE le-a explicat curioșilor, printre altele, ce anume ar putea face odată ajuns în fotoliul de președinte al României, susținând că în ultimii 30 de ani președinții României nu au ales calea corectă de urmat pentru această funcție în stat. Diaconu a fost întrebat dacă va solicita eliminarea pensiilor speciale. Candidatul la prezidențiale a explicat că acest aspect nu intră în competențele prezidențiale și sunt atributul exclusiv al Parlamentului și Guvernului.Mircea Diaconu le-a spus interlocutorilor că el consideră că până acum, pe această potecă pe care au mers timp de 30 de ani președinții României, mai bine sau mai rău, au mers pe o potecă greșită.
”Nu asta e poteca. Este altă potecă, iar cealaltă potecă este necurățită, nemăturată, de 30 de ani. Aceasta este poteca pe care voi merge eu” a spus Diaconu, susținând că un președinte trebuie să fie nepartizan politic.
https://www.youtube.com/watch?v=mqf4TvkCXEs&feature=youtu.beDeși a fost însoțit de liderii locali ai celor două partide care-l susțin, nu s-au împărțit fluturași sau pliante. De altfel, Diaconu nu a intrat în sediul vreunuia dintre partide, deși a trecut prin fața sediului unuia dintre ele, aflat pe strada Mihai Eminescu.[gallery size="full" td_select_gallery_slide="slide" ids="74155,74156,74157"]
Citește și:
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











