Deși a negat de multe ori că ar avea intenția să plece din partidul în care a fost membru timp de 27 de ani și care l-a numit ministru al economiei în trei guverne și apoi chiar prim-ministru al României pentru jumătate de an, Mihai Tudose a anunțat astăzi că a demisionat din PSD și se va înscrie în Partidul Pro România.Mihai Tudose a fost premier al României în perioada 29 iunie 2017-16 ianuarie 2018.Mihai Tudose a activat în PSD timp de 27 de ani, de la înființarea FDSN (PDSR). După ce a fost șeful de cabinet al senatorului Mihai Metatovici în mandatul 1996-2000, începând cu anul 2000 a fost deputat de Brăila cinci mandate consecutiv, fiind unul dintre cei mai longevivi parlamentari în funcție.Mihai Tudose era președintele organizației județene a PSD Brăila din 20 septembrie 2018, cu câteva zile înaintea unui Consiliu Național în care ”puciștii” din PSD intenționau să-l determine pe Liviu Dragnea să demisioneze din funcția de președinte al PSD și din cea de președinte al Camerei Deputaților.
PSD Brăila a rămas acum doar cu un deputat, Nicu Niță și senatorul Ion Rotaru. Prin trecerea de la PSD la Pro România a lui Tudose, organizația de la Brăila a partidului lui Victor Ponta este una dintre cele mai puternice, cu Emilia Meiroșu și Mihai Tudose.”Bine ai venit, Mihai! Un coleg și un prieten de nădejde, un om de cuvânt și un politician redutabil. Îl cunosc pe Mihai Tudose de ani buni și știu că găsește onoarea mai importantă ca orice altceva. Mă bucur din suflet că a luat decizia de a se alătura echipei ProRomania! În ultima zi ca premier a lui Mihai Tudose, s-a semnat, în prezenta sa, contractul pentru podul peste Dunăre, un fapt care spune multe despre cum se raportează la cei care l-au ales, la brăileni” a scris pe pagina sa de facebook deputatul Emilia Meiroșu, coordonatorul organizației PRO România filiala Brăila și vicepreședinte la nivel național al acestei formațiuni politice.