A început autorecenzarea

A început autorecenzarea
Lista cu punctele de autorecenzare de la nivelul județului Brăila
De astăzi, 14 martie 2022, a început autorecenzarea, prima etapă de colectare a datelor de la populație pentru Recensământul Populației și Locuințelor (RPL2021). Cei care aleg această variantă, a autorecenzării, vor beneficia de o zi liberă indiferent că lucrează în sectorul de stat sau în mediul privat.
Procedura poate fi parcursă acasă, individual (pe propriul calculator, telefon, tabletă) sau în mod asistat, cu personal specializat, pentru cei care au abilități digitale mai reduse.
Fiecare locuitor, indiferent de cetățenie, cu reședința obișnuită în România (care trăiește pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 12 luni) se poate autorecenza accesând PLATFORMA DE AUTORECENZARE (https://autorecenzare.insse.ro/). Toate persoanele care se autorecenzează trebuie să completeze chestionarul în funcție de situația avută la momentul de referință al recensământului care este ora ,,00:00” din ziua de 1 decembrie 2021.
Cei care se gândesc să apeleze la autorecenzarea online asistată trebuie să știe că procedura se va parcurge cu sprijinul unui recenzor, (pe tabletele recenzorilor ARA, sau de pe propriile dispozitive electronice), în spații special amenajate puse la dispoziție de primării.
Lista cu punctele de autorecenzare de la nivelul județului Brăila o puteți găsi la urmatorul link: https://braila.insse.ro/.../Centralizator-BRAILA-puncte...
Autorecenzarea este disponibilă populației, în perioada 14 martie – 15 mai 2022. Pentru informații detaliate puteti accesa: www.recensamantromania.ro
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











