TU DECIZI. Dosar de candidat: Alexandru Cordoș a scăpat miraculos de închisoare după trei urmăriri penale sondate cu condamnări

Astăzi la rubrica „Tu decizi! Dosar de candidat” discutăm despre Alexandru Cordoș, candidatul PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj. A scăpat miraculos de închisoare după trei urmăriri penale sondate cu condamnări, iar apoi s-a întors la șefia filialei din partid la timp pentru a fi desemnat să candideze împotriva celui cu care era acuzat că face blat. Dacă merită sau nu votul tău, tu decizi după ce urmărești analiza care urmează. 

Alexandru Cordoș este candidatul susținut de PSD pentru conducerea Consiliului Județean Cluj. A fost urmărit penal de DNA în trei dosare penale de corupție, fiind acuzat de trafic de influență în formă continuată.

A fost acuzat că vinde „licitații” la stat, dar și că transmite informații primite de la finul său din DNA Cluj colegilor de partid. Soția sa a fost condamnată la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare după ce a recunoscut în fața procurorilor că lua mită de la diverse persoane pe care le angaja apoi ilegal în mai multe instituții de stat, printre care Spitalul Clinic Județean din Cluj, pe posturi de infirmieră sau asistentă.

Alexandru Cordoș a intrat și el atunci în atenția procurorilor după ce i-a cerut fiicei sale să ascundă anumite documente ce i-ar fi incriminat soția. A scăpat însă de condamnare, deși din interceptările de la dosar reieșea clar faptul că cel puțin știa de afacerea ilegală a soției, la fel cum s-a întâmplat în dosarul în care era cercetat alături de finul său angajat la DNA, condamnat și el de procurori.

A mai fost cercetat în trecut și pentru că a luat mită de la un om de afaceri căruia i-a promis că se folosește la schimb de influența sa într-o companie de stat ca să câștige mai multe licitații. Anul trecut a fost retras din fruntea filialei PSD după ce a fost acuzat că face blat în județ cu liberalul Alin Tișe, dar la scurt timp s-a întors în funcție și a fost imediat desemnat candidatul partidului pentru conducerea Consiliului Județean, împotriva lui Alin Tișe.

CE AVERE ARE ALEXANDRU CORDOȘ
-salariu de 12.985 de lei lunar
-63.519 lei în conturi
-datorii de 99.470 de lei
-tablouri și bijuterii în valoare totală de 12.000 de euro
-patru terenuri
-o casă
SURSA: declarație de avere 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.