Ultimele amenajări în Satul Olimpic, care îşi va deschide porţile pe 18 iulie

Satul Olimpic se apropie de ultimele amenajări înaintea deschiderii sale din data de 18 iulie pentru toţi sportivii în vederea Jocurilor Olimpice de la Paris, în miile de paturi trecându-se deja la aşezarea aşternuturilor, relatează AFP.

„Este un loc care reprezintă universalitatea Jocurilor”, a afirmat preşedintele Comitetului de organizare Tony Estanguet, cu peste 200 de naţiuni şi 10.000 de sportivi olimpici şi 5.000 de paralimpici. „Circa 80% din sportivi vor fi la mai puţin de 10 km de locul competiţiei lor”, a mai precizat Estanguet cu ocazia unei vizite organizată pentru presă, marţi.

„Acest loc a fost gândit pentru a fi un cartier de oraş înainte de a fi un Sat Olimpic şi Paralimpic”, a explicat Laurent Michaud, directorul Satului. El se va transforma în cartier rezidenţial după Jocurile Olimpice cu aproximativ 3.000 de locuri de cazare.

„Înainte de a-şi deschide porţile, el va fi inspectat de forţele de securitate interne sub toate aspectele”, a precizat Augustin Tran Van Chau, directorul adjunct al Satului Olimpic.

Începând cu 12 iulie, şefii de misiune vor fi găzduiţi pentru a-şi instala spaţiile, iar Satul Olimpic se va deschide sportivilor pe 18 iulie, cu 1.500 şi 2.000 de sportivi sosind zilnic până la deschiderea Jocurilor Olimpice, pe 26 iulie, a mai precizat Laurent Michaud.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.