Luni dimineață, 9 ianuarie, în jurul orei 08:00, polițiști din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că pe Calea Călărașilor ar fi avut loc un accident rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din județul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Călărașilor, dinspre Bulevardul Dorobanților către Șoseaua Buzăului, la intersecția cu strada Pietății nu ar fi respectat culoarea roșu a semaforului electric și ar fi întrat în coliziune cu două autovehicule ce se deplasau din sens opus și efectuau virajul la stânga. În urma impactului, unul din autovehicule a fost proiectat într-un alt autovehicul ce se afla oprit la semafor.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a unui minor, în vârstă de 11 ani, din Brăila, pasager în unul dintre autovehiculele ce efectuau virajul la stânga. Copilul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Toți șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa: Realitatea de Braila