Un tânăr prahovean, de 25 de ani, depistat la volan sub influența substanțelor psihiactive, pe Calea Călărașilor din municipiul Brăila

La data de 26 noiembrie, în jurul  orei 20:20, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic, un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din județul Prahova, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Călărașilor, din municipiul Brăila. 

Acesta a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul indicând consumul de substanțe psihoactive, motiv pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice.

În cauză, a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Polițiștii brăileni vor continua aceste activități, deoarece scopul nostru îl reprezintă siguranța  dumneavostră, astfel că adresează conducătorilor auto rugămintea de a respecta regulile de circulație și îi sfătuiesc pe aceștia să nu consume alcool sau substanțe cu efect psihoactiv înainte de a se urca la volan, să nu se grăbească și să conducă prudent.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.