Duminică, 24 iulie, în miezul unei zile caniculare de vară, plutonierii adjutanți Dumitrașcu Daniel și Beraru Adrian, de la IJJ Brăila, se aflau în patrulare prin Stațiunea Balneoclimaterică Lacu Sărat, atunci când un apel la 112 anunța un incendiu de vegetație la intrarea în stațiune, fix lângă linia de tramvai, și destul de aproape de o parcare. Temperatura caniculară și vegetația uscată favorizau extinderea focului cu repeziciune.
Ajunși primii la fața locului și anticipând pericolul, cei doi jandarmi au luat stingătoarele și au intervenit rapid. La scurt timp, a sosit și echipajul ISU, iar incendiul a fost lichidat și pericolul extinderii îndepărtat.
Plt.adj. Dumitrașcu Daniel este jandarmul care, anul trecut, fiind in timpul liber, a prins un individ la scurt timp după ce acesta din urmă sustrăsese geanta unei femei. La doar câteva zile distanță, Daniel a găsit în fanta unui bancomat suma de 2.000 lei neridicată. A predat banii polițiștilor, pentru a fi restituiți posesorului.
În luna iulie a anului trecut, plt.adj. Beraru Adrian a salvat o femeie vârstnică din apartamentul cuprins de flăcări. Femeia intrase în panică și, în loc să se salveze ieșind din casă, încerca să ia în brațe cât mai multe bunuri pentru a le feri de flăcări. Adrian se afla în timpul liber. Ulterior, cei doi jandarmi au primit diplome de merit din partea conducerii inspectoratului.
Sursa: Realitatea de Braila