Viitorul Ianca a început returul Ligii a 3-a cu o înfrângere la limită în deplasarea de la Tunari. După un prim sfert de oră echilibrat, gazdele au preluat controlul jocului și au marcat de două ori, iar pe finalul primei reprize Ianca a reușit să reducă din handicap dintr-un penalty. Chiar dacă a doua repriză a fost una mult mai bună decât prima pentru echipa din Ianca, scorul a rămas cel stabilit la pauză.
În minutul 17 cei de la Ianca au pierdut o minge la centrul terenului, mingea a ajuns pe partea dreaptă de unde a fost centrată în fața porții, iar Liviu Godin a trimis cu latul în poarta lui Mitrea.
Gazdele au preluat inițiativa și în minutul 27 și-au mărit avantajul. Tot la o centrare pe jos, la 10-11 metri de poarta lui Mitrea, Gabriel Teodorescu a șutat pe sub portarul Mitrea și a marcat pentru 2-0.
În minutul 44 Dima a șutat din afara careului, iar un fundaș al gazdelor s-a aruncat în calea mingiei și a comis henț. Cosmin Necoară a executat penalty-ul și Viitorul Ianca a redus din handicap cu un minut înaintea pauzei
După pauză, Viitorul a avut câteva șanse de a egala. Mai întâi, șutul de la 16 metri a lui Dima a fost prins de portar. Apoi, Necoară a trimis cu capul, după un corner, pe lângă poartă, iar pe final de meci, la o centrare de pe stânga a lui Cireașă, Moroșan nu a ajuns să lovească mingea cu capul și să o trimită în poartă.
Viitorul Ianca a început meiul în formula: Mitrea – Coteț, Preda, Necoară, Stănciulescu – Colniceanu, Cr. Irimia, M. Dima, Păvălache – Mucuță, A. Radu. În repriza a doua Laurențiu Ivan a făcut patru schimbări, introducându-i pe rând pe Al. Cireașă în locul lui Păvălache, pe Moroșan în locul lui Colniceanu, pe Buzatu în locul lui Mucuță și pe Mardale în locul lui Alin Radu.
Celelalte rezultate din etapa a XVI-a din seria a II-a a ligii a 3-a:
Dacia Unirea Brăila – Metalul Buzău 4-1 (4-1)
CS Medgidia – Recolta Gheorghe Doja 2-0 (1-0)
Agricola Borcea – FCSB 2 2-2 (0-1)
CS Afumaţi – Mostiştea Ulmu 1-2 (0-1)
Unirea Slobozia – Poseidon Limanu-2 Mai 3-0 (1-0)
Axiopolis Sport Cernavodă – Înainte Modelu 3-1 (1-1)
CS Făurei – SC Popeşti Leordeni 1-1 (1-1)
Viitorul Ianca ocupă acum locul 7 în clasamentul seriei a II-a din Liga a 3-a, cu 25 de puncte și golaveraj 19-20. În etapa următoare Viitorul Ianca va juca tot în deplasare, la Metalul Buzău.