Sâmbătă după amiază, pe stadionul din localitatea Plopu, Viitorul Ianca a administrat celor de la Dacia Unirea Brăila cea mai severă înfrângere din acest sezon, 10-0 (6-0), lucru pe care nu l-au reușit nici măcar primele două clasate în sezonul regular, CSM Rm. Sărat și Metalul Buzău, care au marcat doar cîte 9 goluri în poarta brăilenilor. Rămași fără niciun jucător străin în lot și cu doar cinci rezerve, având printre titulari un jucător născut în 2008 și patru născuți în 2006, Dacia Unirea Brăila nu a avut nicio șansă în meciul cu echipa lui Viorel Tănase.
Viitorul Ianca a avut o primă situație de a marca, în minutul 7, Iordache a centrat din colțul careului mare, din lateral dreapta, pe partea opusă, dar Șoptică a reluat din 7 metri, peste poartă. În minutul 9, Vali Robu a luat o minge din propria jumătate de teren, din lateral stânga, a tăiat terenul în diagonală și i-a pasat lui Boroșu, aflat în colțul careului de 16 metri, dar șutul acestuia, pe colțul scurt, a fost blocat și apoi reținut de portarul Alin Mihai, din fața lui Ghiță.
În minutul 12 Ciucureanu a primit o pasă la marginea careului mare, în lateral stânga, a trecut de Sava și de la 8 metri a împins mingea în poartă, pe lângă portarul Zaharia, la colțul lung, 1-0.
În minutul 13 Dacia Unirea a avut o lovitură liberă din lateral stânga, dar Robu a trimis direct în zid și gazdele au îndepărtat pericolul. În minutul 14, Șoptică i-a trimis o pasă filtrantă lui Mucuță, a intrat în careu și a trimis pe colțul lung, bară-gol, 2-0.
În minutul 21 Gherghișan a șutat din zona punctului de la 11 metri, dar portarul Zaharia a deviat mingea peste poartă, în corner. Lovitura de la colț a fost executată pe bara a doua, de unde Dima a reluat cu capul, dar portarul Daciei Unirea a reținut. În minutul 22 Șoptică a preluat o minge la marginea careului, a pătruns și a șutat din colțul careului mic, din lateral dreapta, dar în portar, și mingea a ieșit în corner.
În minutul 25, Iordache a primit o pasă în partea dreaptă și a centrat din apropierea colțului terenului, pe bara a doua, de unde Dragoș Mucuță a trimis cu capul în poartă, de la 4 metri, 3-0. În minutul 27, Gherghișan a executat un corner de pe dreapta, pe bara a doua, iar Marius Dima a trimis cu capul din 3 metri în plasa porții echipei din Brăila, 4-0. În minutul 29 Ciucureanu i-a pasat în careu lui Leonard Coteț, iar acesta a șutat din colțul careului de 6 metri, lateral stânga, pe lângă portar, pe colțul lung, 5-0.
În minutul 30 Mucuță i-a așezat o minge la 10 metri lui Ciucureanu, dar acesta a trimis mingea prea înalt, peste poartă. În minutul 37 Dima a executat o lovitură liberă de la 35 de metri și a trimis direct pe poartă, dar mingea a trecut puțin peste transversală.
În minutul 39 Mucuță a pătruns în careu pe lângă linia de fund a terenului, a centrat în fața porții, Boroditenco a respins în afara careului, mingea a ajuns la Leonard Coteț, care a șutat de la 25 de metri, mingea l-a atins pe Simion și a intrat în poartă, 6-0.
În minutul 49 Viitorul Ianca și-a majorat avantajul. Mucuță a trimis o pasă printre fundașii adverși, pentru Robert Șoptică, care a preluat mingea, l-a driblat pe portar și a trimis în poarta goală, 7-0.
În minutul 51 Gherghișan, liber în careu, a primit o pasă din stânga și a șutat de la 8 metri, dar Moisoiu a respins cu piciorul. În minutul 59, la o centrare spre careu din partea stângă, Dragomir a încercat să respingă, dar mingea a ajuns în piciorul lui Mucuță care a trimis un lob peste portar, 8-0.
În minutul 63 Coteț a recuperat o minge degajată de fundașii brăileni, la 30 de metri de poarta Daciei, i-a pasat în centrul careului lui Gherghișan, acesta a recentrat în stânga, și Vladimir Cozman a marcat din 7 metri, în poarta goală, 9-0.
În minutul 70, Gherghișan a primit o pasă în adâncime, a intrat în careu și a trimis pe lângă portar, în fața porții, de unde Vladimir Cozman a realizat ”dubla”, trimițând din 6 metri în poarta goală, 10-0.
În minutul 75 Cozman putea realiza ”tripla”, după ce a primit o minge la marginea careului de 16 metri, s-a întors și a șutat la poartă, dar mingea a lovit stâlpul din dreapta porții și a ieșit în aut de poartă.
În minutul 80 Băluță l-a faultat pe Ștefăniță Sava la aproximativ 30 de metri de poarta apărată de Moisoiu. Vali Robu a executat, direct pe poartă, dar mingea a lovit bara din dreapta porții lui Alin Mihai și a revenit în teren, iar Coteț a îndepărtat pericolul.
Viitorul Ianca: A. Mihai – M. Iordache (min. 61 Chircă), D. Popa (min. 68 Comșa), Moroianu, Coteț – Cozman, Șoptică, M. Dima (min. 46 D. Andrei), Gherghișan – Ciucureanu (min. 46 Păvălache), D. Mucuță (min. 61 R. Băluță)
Dacia Unirea Brăila: Moisoiu – Stepanenco (min 55 B. Ene), Sava, Simion, Bădilaș, Boroditenco (min 64 Gorgovan) Dragomir, Robu, Boroșu (min 39 Răileanu) Ghiță (min 64 Orzan)
Marți, 2 mai, de la ora 18.00, Dacia Unirea Brăila va juca pe stadionul Municipal din Brăila, cu CSM Focșani, iar Viitorul Ianca va juca la Ruşi-Ciutea, cu Dinamo Bacău.
Sursa: Realitatea de Braila