Ziua Internațională a Educației. Mesajul Monicăi Anisie. Ministrul Educației, la „Legile puterii” – ora 21:00

Ministra Educației, Monica Anisie, a susținut un discurs cu prilejul Zilei Educației, evidențiind eforturile depuse de cadrele didactice și de elevi în adaptarea la noua realitate, în care ne confruntăm cu noul coronavirus. Anisie a evidențiat și programul Teleșcoala, de care au beneficiat elevii din clasele terminale.  Ministra va participa diseară în studiourile Realitatea PLUS, de la ora 21, la emisiunea „Legile Puterii”, realizată de Alexandra Păcuraru.

Monica Anisie: „În urmă cu doi ani, în locul în care ne aflăm astăzi avea loc, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României Klaus Iohannis, lansarea raportului Băncii Mondiale privind starea educației la nivel global, cu accent pe cauzele și impactul deficitului de educație asupra societății.

Noi ne aflăm astăzi aici pentru a celebra Ziua Educației, o zi care, în acest an, capătă o și mai mare însemnătate în contextul dificultăților cu care, noi profesorii, ne-am confruntat în toată această perioadă. Pandemia a determinat o reconfigurare a vieţii şi a educaţiei, nu doar în România, ci la nivel global. Și așa cum nevoile educaționale ale copiilor și tinerilor se schimbă constant, forțați și de contextul epidemiologic, a fost necesară și o reinventare a metodelor de predare.

Din dorința de a găsi soluții pentru viitor, a trebuit să abordăm aceste schimbări într-un mod strategic, coerent, fiind nevoie de o viziune structurată pe termen lung.

Ministerul Educației și Cercetării – pe care îl reprezint astăzi aici alături de colegii mei – a avut responsabilitatea de a crea contextul favorabil continuării actului educațional în România.”

Anisie a vorbit despre continuitatea procesului educational și despre tranziția spre școala online

Monica Anisie: „În timpul anului școlar, în semestrul al doilea, cadrele didactice au fost nevoite să își adapteze modalitățile de lucru, dar și programa școlară, în așa fel încât să continue educația. Iar ministerul a sprijinit acest demers, oferind reperele unui cadru pentru desfășurarea procesului de învățare, cu accent pe componenta on-line. Deși cursurile au fost suspendate în unitățile și instituțiile de învățământ, s-a continuat învățarea asistată de tehnologie până la finele anului școlar. Pentru elevii care nu au avut acces la tehnologie, unitățile de învățământ și inspectoratele școlare au oferit sprijin, fiind  transmise elevilor resurse educaționale și sarcini de lucru. Pe de altă parte, studenții și-au continuat învățarea asistată de tehnologie.  Prioritățile ministerului pe care îl conduc au fost de a asigura cadrul necesar pentru încheierea situațiilor școlare pentru toți elevii și studenții din sistemul românesc de învățământ și susținerea examenelor finale, în condiții de siguranță pentru elevi și cadre didactice.

De asemenea, am stabilit  un parteneriat cu Televiziunea Română, inițiind programul Teleșcoala care să ofere cursuri pentru toate nivelurile de învățământ, cu prioritate pentru elevii claselor a VIII-a și a XII-a/XIII-a, pentru a asigura continuitatea pregătirii în vederea susținerii examenelor naționale. Partneriatul se dezvoltă în acest an școlar printr-o nouă componentă, fiind organizat programul de formare pentru cadrele didactice „TeleȘcoala profesorilor”, un program complementar-suport ce se înscrie în strategia de dezvoltare a competențelor cadrelor didactice pentru învățarea on-line.

Prin Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație,  Ministerul Educației și Cercetării a propus cu o frecvență săptămânală, elevilor și cadrelor didactice, atât pentru Evaluare naţională, cât şi pentru Bacalaureat, teste de antrenament,  însoţite şi de bareme de corectare şi notare.”

O altă parte a discursului ministrei Educației s-a concentrat pe metodologia la care au lucrat cadrele didactice.

Monica Anisie: „Totodată, în vederea reluării activității în sistemul național de învățământ, Ministerul Educației și Cercetării a lansat luna trecută portalul educatiacontinua.edu.ro menit să faciliteze accesul direct la informare pentru actorii din sistemul național de învățământ: elevi, studenți, părinți, cadre didactice, dar și pentru alte categorii de public. Acesta cuprinde toate documentele emise de către Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății care privesc procesul de învățământ în contextul actual.

Au fost elaborate repere metodologice pentru consolidarea cunoștințelor din anul școlar precedent, oferindu-se recomandări privind modalitatea în care profesorii pot realiza, în acest an școlar, reducerea decalajelor între ceea ce trebuia să fie predat conform planificării calendaristice, ceea ce s-a predat efectiv și ceea ce elevii au reusit, de fapt, să învețe. A fost facilitată, astfel, orientarea către decizii și măsuri care să conducă la eficientizarea predării/învățării și diminuarea efectelor negative, respectiv la remedierea/recuperarea „pierderilor” în învățare.

În această perioadă au fost elaborate și ghidurile privind organizarea și desfășurarea activităților în cadrul unităților de învățământ pentru anul școlar/universitar 2020-2021, în contextul epidemiei de COVID-19. Acestea au fost concepute pentru toate nivelurile de învățământ, prin raportare la particularitățile fiecăruia în parte: învățământ preșcolar, învățământ primar, gimnazial și liceal, învățământ vocațional, învățământul special, respectiv învățământ profesional și tehnic, dar și superior. Ghidurile propun repere pentru crearea, în unitățile și instituțiile de învățământ, a unui mediu sigur și favorizant pentru învățare relevantă și oferă modalități de colaborare la nivelul comunității locale, pentru a găsi soluții dinamice de lucru în acord cu provocările contextului pandemic.

Toate acestea au fost rodul muncii de echipă, a strădaniei unor oameni pe care vreau să îi felicit astăzi. I-am menționat puțin mai înainte pe colegii din minister și aș dori să le mulțumesc pentru susținerea pe care am avut-o din partea lor, pentru efortul depus în elaborarea documentelor atât de necesare în contextul dificil cu care societatea românească nu s-a mai confruntat niciodată.  Și nu a fost ușor; chiar dacă, din exterior, au existat multe voci critice și multă incertitudine, am luat decizii curajoase, care să vină în sprijinul elevilor și a cadrelor didactice, am evitat înghețarea anului și am identificat cele mai bune formule de desfăşurare a examenelor naţionale pentru absolvenţii din 2020.  

Îi felicit și pe colegii din Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație pentru munca depusă în elaborarea reperelor metodologice și a ghidurilor pentru anul școlar în curs.

UNESCO celebrează în acest an Ziua Educației , propunând tema „Profesorii: gestionând criza, reimaginând viitorul”. Criza Covid-19 a scos la iveală și a amplificat problemele sistemului educațional ignorate ani la rândul. În aceste momente ne aflăm la o răscruce de drumuri și stă în puterea noastră, a celor sărbătoriți astăzi, felul în care alegem să regândim educația din România.”

Monica Anisie a vorbit laudativ la adresa tuturor dascălilor, care au gestionat situația fără precedent cu care s-a confruntat și se confruntă sistemul educațional românesc.

Monica Anisie: „Îi felicit cu această ocazie pe toți profesorii care au avut abilitatea de a gestiona criza, de a face față provocărilor și de a se adapta, astfel încât educația să continue! Este demnă de apreciere și merită admirația noastră disponibilitatea atâtor cadre didactice care  și-au demonstrat asumarea exemplară a menirii pe care o au în educație și implicarea necondiționată. Știm însă că profesorii nu sunt doar cei care ne învață matematică ori rolul circumstanțialei într-o frază, ci și cei care ne sprijină emoțional, oferindu-ne încredere îm momentele cele mai grele,  cei care ne îndrumă în viață ori ne arată că nu trebuie să renunțăm la prima problemă ivită în cale, cei care reușesc să asigure o educație de calitate, în mod egal, pentru toți elevii.

Ziua de astăzi este dedicată acestor profesori, a celor care, cu vocație și dăruire, își desfășoară activitatea indiferent de dificultăți. Ne îndreptăm astăzi gândul de recunoștință către toți acești profesori, subliniind că ei merită aprecierea noastră nu doar o dată pe an, cu prilejul acestei sărbători, ci au nevoie de sprijinul nostru constant. Tuturor cadrelor didactice care fac cinste profesiei, le transmit aprecierea și susținerea ministerului: LA MULȚI ANI, sănătate și putere de muncă pentru a vă îndeplini menirea cu responsabilitate și cu satisfacții profesionale remarcabile!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.