12.000 de locuri de muncă din județul Brăila, salvate prin programul IMM Invest

Programul IMM Invest pus la dispoziție de Guvernul României companiilor mici, mijlocii și microîntreprinderilor a salvat peste 12.000 de locuri de muncă din 895 de firme, din județul Brăila. Măsura a fost luată în urma crizei sanitare din acest an și s-a adresat firmelor românești, care au putut accesa credite pentru investiții sau capital de lucru, cu garanție de la stat și dobânzi subvenționate 100% de stat. Inițial, programul a fost conceput până la finalul anului 2020, dar s-a extins  posibilitatea de prelungire a acestor beneficii până în 2022.

În contextul pandemiei COVID-19, firmele brăilene au accesat împrumuturi de peste 137 de milioane de euro pentru investiții, iar alte 76 de milioane de euro, pentru a-și putea desfășura activitatea, sub formă de capital de lucru. Cei mai mulți beneficiari au fost din zona microîntreprinderilor, 623 de firme brăilene apelând la acest ajutor.

Dacă este să ne referim strict la cifre statistice, este îmbucurător că valoarea creditelor pentru investiții, adică pentru dezvoltare, este dublă față de valoarea creditelor pentru capital de lucru. Asta înseamnă că antreprenorii brăileni au înțeles, chiar și în aceste timpuri complicate, că au o oportunitate să se dezvolte și au apelat la ea. Pentru că nu este puțin lucru să iei un credit garantat de stat și tot statul să-ți plătească și dobânda. Este un semnal foarte bun că oamenii de afaceri din Brăila își doresc să investească, să-și dezvolte afacerea și nu se limitează doar la supraviețuirea companiei lor. Banii au fost utilizați nu doar pentru păstrarea locurilor de muncă, ci și pentru dezvoltarea firmelor. Mâna de ajutor pe care guvernul PNL a dat-o economiei și, implicit, locuitorilor Brăilei a avut efecte, care se vor regăsi în economia locală, dar și în locuri de muncă mai bine plătite și, în final, în creșterea nivelului de trai. Este un semnal foarte bun și mă gândesc că, pe fondul investițiilor pe care guvernul liberal va continua să le facă în infrastructura rutieră, în drumuri expres spre Galați, Tulcea și Buzău, lucrurile încep să se miște și efectele se vor vedea cât de curând”, a declarat Cătălin Boboc, președintele PNL Brăila.  

La nivel național, au beneficiat de această măsură peste 17.000 de IMM-uri și microîntreprinderi, ale căror credite garantate de stat și dobânzi subvenționate depășesc 19 miliarde de euro, bani care se regăsesc în economia reală. 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.