180 de ani de presă la Brăila

Vineri, 20 decembrie 2019, de la ora 16.00, la Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati”, în sala “Fănuş Neagu” va avea loc lansarea volumului “Mercur sau Jurnal Comercial al Portului Brăilei, 1839-1840”, ediţie anastatică, transliterată şi îngrijită de Ion Volcu şi Aurel Furtună.

 

Evenimentul va fi prezentat de dr. Silviu Nedelcu, prof. dr. Ştefan Aftodor, conf. univ. dr. Corneliu Burada, iar moderator va fi managerul Bibliotecii ”Panait Istrati”, Dragoş Adrian Neagu.

Cartea reprezintă primul volum dintr-o ambiţioasă lucrare de istorie locală, care îşi propune să aducă în atenţia publicului primul ziar comercial din Brăila şi din Principatele Române – “Mercur, Jurnal Comercial al Portului Brăilei”. Considerată a fi cea mai bună foaie economică din Ţara Românească, gazeta are o valoare culturală nepreţuită, reflectând economia înfloritoare a urbei în urmă cu două secole. Textul original era scris cu caractere latine-chirilice, nu a fost uşor de transliterat în limba română, dar efortul a meritat, în contextul în care în aceste zile sărbătorim 180 de ani de presă la Brăila.

Reamintim că publicaţia a luat naştere pe 18 decembrie 1839 sub redacţia profesorului Ioan Penescu şi se adresa în special breslei negustorilor. Din 1841 apare şi în ediţie italiană, iar din 1842 apare în ediţie bilingvă, româno–grecească.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.