212 persoane confirmate cu noul coronavirus internate în spitalele din Brăila

Până astăzi, 26.03.2021, la ora 16.00, în județul Brăila au fost înregistrate 10785 persoane confirmate de la începutul pandemiei, din care 266 sunt pacienți din alte județe. Față de ultima raportare, în județul Brăila au fost înregistrate 59 cazuri nou confirmate.

În ultimele 24 de ore au fost 13 persoane vindecate în spitale, dar au fost raportate și 5 persoane decedate din rândul pacienților confirmați cu Covid-19. Din cele 5 persoane decedate două sunt din municipiul Brăila și câte unul din localitățile Viziru, Făurei și Oprișenești. Până astăzi, în județul Brăila au fost raportate 542 persoane decedate de la începutul pandemiei.

Astăzi, la ora 16.00, în județul Brăila erau 308 persoane în carantină la domiciliu, 75 persoane izolate la domiciliu și 212 persoane internate în spitale. În ultimele 24 de ore au fost 328 teste prelevate.

Conform datelor furnizate de Instituția Prefectului județului Brăila, incidența cazurilor la nivelul județului Brăila era de 2.31, iar la novelul municipiului era de 3.20.

 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.