În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Decizia Biroului Electoral Central nr. 56/18.10.2019 privind unele măsuri pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile pentru Președintele României în anul 2019, alegătorii deținuți în baza unui mandat de arestare preventivă sau care se află în executarea unei pedepse privative de libertate, dar cărora nu li s-a interzis exercitarea drepturilor electorale, votează prin intermediul urnei speciale.
La nivelul Penitenciarului Brăila, din 422 persoane private de libertate, 359 au drept de vor, iar 345 și-au exprimat în scris intenția de a vota la alegerile pentru Președintele României din anul 2019.
Pentru buna desfășurare a alegerilor Biroul Electoral Județean Brăila a decis arondarea persoanelor private de liberate cu drept de vot custodiate în Penitenciarul Brăila pe 2 secții de votare nr.66 de la Liceul Tehnologic ”Grigore Moisil” și secția de votare nr.67 de la Școala Gimnazială nr.17 ”Ecaterina Teodoroiu”.
Activitatea s-a desfășurat prin deplasarea la sediul instituției a două urne speciale.
La ambele secții de votare pe primul loc a fost candidatul PSD, cu 306 la 233, respectiv 266 la 217.