Lansare de carte la Biblioteca Județeană! În deschidere se va lansa și numărul zece al Revistei „Ex Libris”

 

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila organizează vineri, 18 ianuarie 2019, ora 17.00, lansarea cărții “Brăila” de Petru Pintilie, ediție alcătuită și îngrijită de Viorel Coman.

Retipărirea volumului Brăila de Petru Pintilie, după mai bine de jumătate de veac de la apariție are mai multe explicații. Cartea a apărut în preajma momentului când Brăila sărbătorea 600 de ani de la atestarea documentară din anul 1368. Recitită, cartea lui Petru Pintilie este un document, o mărturie a unei Brăile care, după două decenii de la război, intrase deja într-un amplu proces de dezvoltare, de industrializare – o experiență pe care nu o mai trăise niciodată în asemenea ritm. La a doua ediție cartea se publică în forma originală, conform manuscrisului, fără croșetele adesea severe și de neînțeles ale cenzurii, cu adăugarea unui corpus de texte neacceptate la prima ediție. În anexe au fost adăugate alte texte din presa locală sau națională publicate după apariția cărții, care întregesc imaginea Brăilei” – spune scriitorul și criticul literar, Viorel Coman.

În deschiderea evenimentului va avea loc lansarea Revistei culturale „Ex Libris” nr. 10/2018, editată de Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.