Sindicatul Județean SANITAS Brăila a premiat două membre care au salvat viața unui bătrân

Două asistente medicale care au demonstrat, prin acordarea primului ajutor, că meseria poate să salveze o viață și în afara unității spitalicești, au fost premiate de Federația Sanitas, ale căror membre sunt.

La finalul meciului de handbal feminin dintre HC Dunărea Brăila și SCM Gloria Buzău încheiat la egalitate, scor 26-26, unui spectator brăilean, în vârstă de 69 de ani i s-a făcut rău și a intrat în stop cardio-respirator. Norocul suporterului a fost prezența în public, chiar în zona în care se afla a doua asistente medicale, Alina Irina Stoiculescu, de la UPU Brăila și Oana Cocianu, asistentă la Spitalul Județean-corp B.

Cele două au intervenit rapid și l-au salvat. Echipajele SAJ care se aflau la sală erau ocupate cu două handbaliste accidentate grav în timpul meciului, câte una de la fiecare echipă.

FEderația Santitas filiala Brăila le-a felicitat pe Alina Irina Stoiculescu, de la UPU Brăila și Oana Cocianu, asistentă la Spitalul Județean-corp B, și le-a oferit câte o diplomă de merit. Tot câte o diplomă și câte un buchet de flori au primit cele două și din partea clubului HC Dunărea Brăila, înaintea meciului cu SCM Craiova.

Iată o scurtă descriere a evenimentului, așa cum a fost relatat la momentul respectiv: la finalul meciului de handbal feminin dintre HC Dunărea Brăila și SCM Gloria Buzău încheiat la egalitate, scor 26-26, unui spectator brăilean, în vârstă de 69 de ani i s-a făcut rău și a intrat în stop cardio-respirator. Norocul suporterului a fost prezența în public, chiar în zona în care se afla a doua asistente medicale, Alina Irina Stoiculescu, de la UPU Brăila și Oana Cocianu, asistentă la Spitalul Județean-corp B.

Cele două au intervenit rapid și l-au salvat. Echipajele SAJ care se aflau la sală erau ocupate cu două handbaliste accidentate grav în timpul meciului, câte una de la fiecare echipă.

După primele manevre de resuscitare, medicul Viorica Iuga a intervenit și l-a resuscitat pe bărbatul care, după ce și-a revenit, a fost preluat de un echipaj de la SAJ Brăila și transportat la UPU. Acesta a rămas internat la Spitalul Județean de Urgență Brăila.

Medicul Viorica Iuga, managerul SAJ Brăila, care se afla la vestiarul echipei brăilene în momentul în care spectatorul a făcut stopul cardio-respirator, a spus după ce bărbatul a fost readus la viață că fără intervenția rapidă a celor două asistente pacientul risca să nu mai poată fi salvat.

Cele două sunt suporteri fideli ai echipei de handbal și nu lipsesc de la nici un meci pe teren propriu atunci când nu sunt în tură la locul de muncă.

Alina Irina Stoiculescu nu este la prima ispravă de acest gen la un meci de handbal. Anul trecut, la un meciul dintre HC Dunărea Brăila și Corona Brașov, când Bianca Tiron a fost lovită în zone feței, a sărit pe teren să îi acorde îngrijiri jucătoarei de la Brașov, care fusese jucătoare la Brăila timp de două sezoane.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.