Teodorovici, vizită nocturnă la șantierul podului de la Brăila

Teodorovici, vizită nocturnă la șantierul podului de la Brăila
Teodorovici, vizită nocturnă la șantierul podului de la Brăila

Ministrul Eugen Orlando Teodorovici a făcut în această seară o vizită la șantierul de la Brăila unde se lucrează la Podul suspendat peste Dunăre. Așteptat inițial la ora 18.30, Teodorovici a ajuns la șantier aproape de ora 21.00 și a stat de vorbă cu șeful de șantier care i-a prezentat stadiul lucrărilor. Reprezentantul firmei constructoare i-a spus ministrului că lucrările sunt cu câteva zile în avans față de program și speră ca în august 2022 podul să fie gata, mai devreme decât termenul limită cu circa 6 luni.

Teodorovici a spus că proiectul tehnic a fost finalizat, iar mâine va fi transmisă către Comisia Europeană aplicaţia de finanţare astfel încât cele 363 de milioane de euro fonduri europene să poată fi accesate cât mai curând. De asemenea acesta a spus că s-a întocmit studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru un drum expres, pentru că podul fără drum expres nu-și are mare utilitate. Ministrul a mai completat că și-ar fi dorit ca acest pod să aibă și cale ferată.

Mâine se va depune la Bruxelles cererea de finanțare pentru acest pod. Astăzi colegii mei de la fonduri europene închid partea tehnică pentru că se introduce efectiv în sistemul informatic al nostru și al Comisiei Europene, dar vineri, am și declarat-o, se închide ultima etapă, trimiterea la Comisie a cererii de finanțare. Este foarte bine făcut” a declarat Teodorovici.

Ministrul Teodorovici n-a ratat momentul ca să o atace pe Corina Crețu, comisar european, să stea mai mult pe la Bruxelles până când va pleca din funcția de comisar.

Contractul pentru execuţia podului suspendat peste Dunăre în zona Brăila a fost semnat în martie 2018 şi are o valoare de 540 milioane de euro, iar antreprenorul lucrării este Asocierea Astaldi SpA (Italia) – IHI Infrastructure Systems Co.Ltd (Japonia).

Durata de realizare a podului peste Dunăre este de 48 de luni, din care 12 luni – proiectarea şi 36 de luni – execuţia, iar termenul de garanţie este de 10 ani.

Podul suspendat este poziţionat între km 4+596,10 şi km 6+570,52, pe drumul principal Brăila-Jijila, respectiv la km 165+800 pe fluviul Dunărea (kilometraj pe Dunăre, măsurat de la Sulina).

Obiectivul va avea o lungime totală de 1.974,30 metri, din care 489,65 metri reprezintă deschiderea laterală, pe malul dinspre Brăila şi 364,65 metri cea de pe malul dinspre Tulcea. De o parte şi de alta vor fi construite două viaducte de acces, în lungime de câte 110 metri, care se vor adăuga lungimii podului suspendat.

Proiectul are ca scop crearea unei căi de comunicaţie moderne, cu implicaţii în dezvoltarea regională a zonei, fluidizarea traficului între localităţile Brăila, Galaţi, Tulcea, Constanţa, creşterea siguranţei utilizatorilor, micşorarea timpilor de parcurs şi scăderea poluării la toate nivelele în prezent tranzitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.