A doua victorie a Daciei Unirea Brăila în sezonul de primăvară

Dacia Unirea Brăila a obținut al doilea succes pe teren propriu în această primăvară, reușind să câștige cu 3-1 (2-0) meciul cu Energeticianul. Acest rezultat nu i-a ajutat pe elevii lui Florentin Petre să părăsească ultimul loc în Liga a 2-a.  

Dacia Unirea a avut o primă ocazie de gol în minutul 1. După o centrare de pe stânga a lui Ciucureanu, Jallow a reluat cu capul din 6 metri pe lângă poartă. În următoarele 15 minute brăilenii au avut câteva acțiuni ofensive, cu mingii trimise în careu, dar respinse de apărarea oaspeților. De partea cealaltă Energeticianul a ripostat cu câteva contre și câteva cornere rămase fără nici un rezultat.

În minutul 16 oaspeții au avut o primă ocazie de a deschide scorul. Claudiu Drăguș a centrat de pe dreapta pe partea opusă, de unde Gîrbiță a recentrat în centrul careului mare și Rusu a reluat spre poartă, dar Moldoveanu a respins în față și Prunescu a degajat.

În minutul 17 Mușea a centrat de pe stânga la bara a doua, Coteț a trimis în careul mic, iar portarul Buga a respins în față și Jallow Momodou a trimis de la 6 metri în plasă, 1-0.

În minutul 25 Konyeha a șutat de la 18 metri puțin pe lângă poartă. Un minut mai târziu Konyeha a insistat să alerge după o mingie și a fost faultat în careu de portarul Buga. Arbitra Ionela Alina Peşu a dictat penalty și cartonaș galben pentru portar. Diakite a executat lovitura de pedeapsă, dar portarul a respins mingea în lateral.

În minutul 29 Ciucureanu a executat un corner și a trimis în careu, dar mingea trimisă cu capul de Diakite a fost reținută de portar.

În minutul 38 Ciucureanu a executat un corner de pe partea stângă, la prima bară, iar Konyeha a reluat cu capul din 4 metri, pe colțul lung, 2-0.

În minutul 39 oaspeții au beneficiat de o lovitură liberă de la 22 de metri perpendicular pe poartă, dar șutul său a trecut pe lângă bara din dreapta porții lui Moldoveanu.

În minutul 47 Sahru a pătruns în careul oaspeților fiind faultat de Dragu. Costin Ciucureanu a executat lovitura de pedeapsă și a marcat pentru 3-0.

În minutul 53 Izmană a executat o lovitură liberă de pe partea stângă, direct pe poartă, dar Buga a reținut. În minutul 60 Mușea a centrat de pe partea stângă, dar Sahru a reluat din mijlocul careului mult peste poartă.

Oaspeții au început să preia controlul jocului și în minutul 68 la o centrare a lui dragu în fața porții, Maxin nu a ajuns la minge și aceasta a trecut paralel cu poarta. Un minut mai târziu Maxin a executat o lovitură liberă și a trimis în careu, dar Ioniță a reluat în bară. Mingea a ajuns apoi la Misăraș și acesta a șutat de la 8 metri, dar Diakite a respins de pe linia porții.

În minutul 72 Rusu a șutat de la 14 metri, dar Moldoveanu a reținut Un minut mai târziu Dragu a șutat din interiorul careului și portarul Daciei Unirea a respins. peste alte două minute Rusu a trimis din 5 metri în brațele lui Moldoveanu. Atacurile celor de la Energeticianul au continuat și în minutul 82 Moldoveanu a respins cu piciorul o minge șutat din interiorul careului de același Rusu.

În minutul 89 oaspeții au reușit să înscrie. Cosmin Ionică a primit o pasă la marginea careului și a rămas singur cu portarul brăilenilor, trimițând pe lângă acesta, la colțul lung, 3-1. În minutul 90+2 Rusu a pătruns în careul gazdelor, pe partea stângă, a trimis spre poartă, dar mingea a lovit bara și a revenit în teren, dar Maxin a reluat peste poartă și meciul s-a terminat cu victoria brăilenilor cu 3-1 (2-0).

Dacia Unirea: Iul. Moldoveanu – Coteţ, Moroianu, Prunescu, Muşea, Diakite, Izmană (min. 70 D. Mihalcea), Sahru, Konyeha (min. 65 Căruță), Ciucureanu (min. 81 Val. Robu), Jallow. Antrenor: Florentin Petre

Energeticianul: Vic. Buga – Rob. Petre, D. Lung (min. 46 Misăraș), Andr. Dragu, R. Enache (min. 48 Cioiu), Cl. Petruş, Gîrbiţă (min. 66 Ad. Voicu), M. Ioniţă, Vl. Rusu, Maxin, Ionică. Antrenor: Emil Szolomayer

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.