A fost prins de polițiști cu 360 kg de aluminiu în mașină! Șoferul a fost amendat iar marfa confiscată!

În cursul zilei de ieri, polițiștii brăileni l-au depistat pe un bărbat în timp ce transporta deșeuri neferoase, fără a deține documente legale

 

În cursul zilei de ieri, poliţişti din cadrul Poliției Municipiului Brăila, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat, pe raza judeţului, pentru prevenirea ilegalităţilor privind ordinea şi liniştea publică şi actele de comerţ.

Pe timpul activităţilor au fost controlate 13 societăţi comerciale, legitimate 69 de persoane, oprite în trafic şi controlate 59 de autovehicule, 20 dintre şoferii acestora fiind testaţi cu aparatul etilotest.

La data de 20 februarie 2019, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila l-au depistat, pe Calea Galați, pe un bărbat, în vârstă de 37 de ani, în timp ce transporta cu un vehicul cantitatea de 360 kg de aluminiu, fără a deține documente de proveniență.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 500 de lei, iar marfa a fost confiscată și lăsată în custodia unei societăți de profil, pe bază de proces-verbal, conform Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.