Accident cu două victime într-o curbă pe DJ 211A

În mijlocul zilei, drumul județean ce leagă comuna Viziru de comuna Bordei Verde a avut parte de un nou accident, cauzat și de lipsa unui indicator care să prevină acea curbă periculosă de la intrarea în localitatea Viziru. Reprezentanții CJ Brăila, care au în administrare acest drum județean spun că a fost montat indicator în acea zonă, dar acesta a fost furat așa cum au fost furate și indicatoarele montate în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Vădeni.

Duminică, 15 decembrie a.c., la ora 11:36, un bărbat de 34 de ani, din Constanța, în timp ce conducea autoturismul Volkswagen pe DJ 211A, în afara localității Viziru, dinspre Bordei Verde către Viziru, într-o curbă la dreapta, din cauza neadaptării vitezei, ar fi pătruns pe contrasens și a tamponat frontal o autoutilitară, înmatriculată în Vrancea, condusă regulamentar de un bărbat de 56 de ani, din Ianca, județul Brăila. Chiar dacă curba nu era presemnalizată, vizibilitatea în zonă era bună și doar viteza constănțeanului a făcut ca accidentul să se producă. 

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a șoferului autoutilitarei și a unui pasager de 24 de ani, aflat în aceasta. Cei doi au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.