Accident rutier mortal, în această dimineață, în jurul orei 04.50, pe strada Brăilei, din municipiul Galați, (zona Tirighina) la ieșirea către localitatea Movileni.
În accident au fost implicate două autoturisme conduse de doi bărbați, de 27, respectiv 23 de ani, din comuna Tudor Vladimirescu, județul Galați, care circulau din direcții opuse și care au intrat în coliziune frontală.
Din primele cercetări la fața locului a reieșit că bărbatul de 27 de ani, din comuna Vîădeni, județul Brăila, care circula dinspre Galați către Tecuci, ar fi pierdut controlul direcției și ar fi pătruns pe sensul de mers opus. În urma impactului, acesta a decedat, celălalt conducător auto fiind rănit.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.