Acțiune de combatere a șederii și muncii ilegale ale cetățenilor străini

Polițiștii de imigrări din municipiul București au depistat, la data de 27 ianuarie a.c., în situații ilegale, 5 bărbați, din Liban şi Sri Lanka. Patru dintre ei au fost depistați cu ședere ilegală iar cel de-al cincilea desfăşura activităţi lucrative fără forme legale. Pe numele acestora au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României, patru fiind sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 700 de lei fiecare. De asemenea, reprezentanţii societăţii comerciale unde cetîțeanul străin desfășura activități lucrative au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 20.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind angajarea în muncă fără forme legale a cetățenilor străini.

Poliţiştii din cadrul Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti au desfăşurat, la data de 27 ianuarie a.c., o serie de activităţi specifice pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor, pe raza municipiului București.

Astfel, în urma activităților întreprinse, polițiștii de imigrări au depistat, în situații ilegale, 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 31 și 40 de ani, din Liban şi Sri Lanka.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că cetățenii sri lankezi au intrat legal în țara noastră,  în baza unor vize în scopul angajării în muncă, însă nu au părăsit teritoriul României la expirarea dreptului de ședere. Pe numele acestora au fost emise decizii de returnare cu termen de părăsire a României de cel mult 15 zile şi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 700 de lei fiecare.

Cetățeanul libanez  a  fost depistat desfăşurând activităţi lucrative la un restaurant, din judeţul Ilfov, fără a deţine aviz de muncă. Ca urmare a celor constatate polițiștii au luat măsura revocării vizei de intrare și au emis decizie de returnare prin care este obligat să părasească țara noastră în termen de 30 de zile.

Totodată, societatea comercială a fost sacţionată contravenţional cu amendă în valoare de 20.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 25 din 26 august 2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii și muncii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.