Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea consumului de droguri și a conduitelor violente

În cursul acestei săptămâni, eforturile instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice au fost orientate spre protejarea cetățenilor de faptele de violență și de consumul și traficul de droguri!

Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila și Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Brăila au acționat în sistem integrat pentru informarea și conștientizarea comunității brăilene cu privire efectele juridice și personale ale consumului de substanțe cu efecte psihoactive, precum și ale actelor de violență sau comportamentele deviante în spațiul public, generate uneori de consumul de alcool sau droguri.

Polițiștii Biroului Siguranța Școlară și cei ai compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, jandarmii din cadrul Compartimentului de prevenire și combatere a faptelor antisociale și specialiștii în prevenirea consumului de droguri și consilierea persoanelor aflate în această situație de risc, au fost prezenți în locurile publice din municipiului Brăila unde au discutat cu minori, tineri și adulți deopotrivă cu privire la respectarea legislației incidente consumului și traficului de droguri, dar și efectele în planul siguranței publice ale comportamentelor violente, unele dintre acestea, consecință a acestor adicții.

 Demersul polițiștilor brăileni se înscrie în seria activităților dispuse la nivel național de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, în scopul creșterii siguranței cetățenilor pe perioada sezonului estival!

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.