Acțiuni de tip blitz ale polițiștilor brăileni

La data de 13 aprilie a.c., poliţiştii rutieri au efectuat acțiuni de tip „BLITZ” pentru reducerea riscului rutier, prin depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau conduc autoturisme sub influența băuturilor alcoolice.

Astfel în intervalul orar 15:00-18:00, pe principalele drumuri din județ au acționat polițiști din cadrul structurilor de poliție rutieră și ordine publică, cu atribuții pe linie de poliție rutieră, iar în intervalul orar 19:00-21:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au acționat pe DJ 212, pe raza localităților Gropeni și Tufești.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate peste 90 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 33.000 de lei, dintre care 35 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 13 pentru indisciplina bicicliștilor, 3 pentru indisciplina pietonilor și 3 pentru neportul centurii de siguranță conform prevederilor O.U.G 195/2002. 

Totodată, a fost reținut un permis de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.

”Vă reamintim faptul că astfel de acțiuni sunt desfășurate permanent pe drumurile publice de polițiștii brăileni pentru menținerea unui climat optim de siguranță rutieră, depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv fiind unul dintre obiectivele polițiștilor.

Recomandăm tuturor participanţilor la trafic să respecte normele de circulaţie, indiferent de calitatea avută –conducător auto, pieton, biciclist, etc., pentru călătorii cât mai sigure!” transmit polițiștii brăileni. 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.