Acțiuni și razii ale polițiștilor din Brăila pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri

În ultimele 24 de ore, poliţiştii sprijiniți de jandarmi, au fost prezenți în stradă, având ca prioritate prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor. În cadrul acțiunii BLOCADA, desfășurată în sistem integrat, polițiștii și jandarmii au desfășurat 17 acțiuni și razii pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri.

Activitățile și controalele de astăzi au vizat prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență, a tâlhăriilor, a infracțiunilor de furt din buzunare, dar și monitorizarea situațiilor conflictuale și aplicarea măsurilor legale care se impun.

Acțiunile desfășurate au fost menite să identifice și să abordeze în mod eficient orice potențială amenințare pentru siguranța societății, intervenindu-se la 56 de evenimente, 49 dintre acestea fiind sesizate prin apel SNUAU 112.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 176 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 64.000 lei, iar ca măsură complementară aceștia au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 4 permise de conducere și au retras 4 certificate de înmatriculare. 

În cadrul acțiunilor au fost legitimați cetățenii, fiind informați cu privire la riscurile consumului de droguri și consecințele unui comportament agresiv și controlate autovehiculele oprite. 

În intervalul orar 19:30-01.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale împreună cu jandarmii au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale, pentru identificarea persoanelor care au săvârșit sau pregătesc săvârșirea faptelor antisociale în mediul stradal, verificarea unităților de alimentație publică și pariuri sportive, zone aglomerate precum și depistarea celor care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive sau fără permis de conducere în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră.

În acest context, au fost legitimate peste 50 de persoane, verificate societăți comerciale, precum săli de jocuri de noroc, societăți tip cafe-bar, stații PECO, au fost controlate vehiculele, șoferii fiind testați cu aparatul etilotest, precum și cu aparatul drugtest și 18 ATM-uri.

Imagine

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.