Pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus, astăzi, 07.04.2020, la nivelul județului Brăila sunt monitorizate 1.028 de persoane, aflate în izolare voluntară la domiciliu și 416 de persoane care se află în carantină instituționalizată.
Conform unui comunicat al prefecturii Brăila, 3.266 de persoane au ieșit din autoizolare, la încheierea celor 14 zile și 169 de persoane au primit avize epidemiologice de a ieși din carantină instituționalizată. De asemenea, conform raportării DSP Brăila, în prezent, sunt 12 cazuri confirmate pozitiv de COVID-19, din care 2 cazuri au fost declarate vindecate. Cel de-al 12-lea caz este un medic brăilean care lucrează la spitalul din Galați. Acesta își desfășoară activitatea exclusiv în Galați, dar avea domiciliu in municipiu Brăila.
Polițiștii brăileni continuă să acționeze în sistem integrat, alături de alături de jandarmi, polițiști de frontieră, militari, polițiști locali și alte forțe ale M.A.I. Astfel, în ultimele 24 de ore au fost executate peste 141 de misiuni specifice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. Potrivit IPJ Brăila, s-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare sau carantină în cazul a 765 de persoane, în peste 500 de locații și au fost supuse controalelor 81 de societăți comerciale pentru a se asigura suspendarea activității. În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 112 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 290.000 de lei. Dintre sancțiunile contravenționale aplicate, 91 au fost pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației, în conformitate din Ordonanța Militara nr. 3/2020.
De asemenea, polițiștii au depistat 2 persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu, acestea fiind sancționate contravențional cu amenzi, în valoare totală de 7.000 de lei, și au fost conduse într-un centru de carantină pentru o perioadă de 14 zile.
Precizăm faptul că, de la debutul epidemiei, polițiștii au aplicat 3.107 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 5.600.000 de lei.